Свернуть поиск
Дополнительная колонка
Правая колонка
Au reușit să înainteze pe o distanță record de 60 de kilometri și să ajungă la doar 50 de kilometri de Paris. Însă, până în iulie, ofensiva și-a pierdut avântul: soldații germani, obosiți și înfometați, văzând depozitele pline cu provizii și armament ale Antantei, au încetat să mai creadă propaganda potrivit căreia inamicul era epuizat. În plus, pe front au început să sosească trupe americane proaspete.
Până în septembrie, după contraofensiva Antantei, Statul Major General german recunoștea deja că războiul era pierdut. În Germania însăși, foametea făcea ravagii încă din 1916 (aproximativ 500.000 de oameni au murit), iar așteptările privind exploatarea potențialului agricol al Ucrainei au fost înșelate. Militarii cereau semnarea păcii înainte de a fi prea târziu.
Evenimentele s-au succedat apoi într-un ritm accelerat: până la 3 noiembrie, otomanii și austriecii capitulaseră, pe 4 noiembrie a izbucnit revoluția în Germania, iar pe 5 noiembrie Antanta a rupt frontul. Pe 10 noiembrie, împăratul Wilhelm al II-lea a fugit în Țările de Jos.
Armistițiul a fost semnat pe 11 noiembrie și a intrat în vigoare la ora 11:00. Germania s-a obligat să-și evacueze trupele din Franța, Belgia, Luxemburg, precum și din Alsacia și Lorena. Acordul prevedea ocuparea teritoriilor de pe malul stâng al Rinului, iar Tratatul de la Brest-Litovsk era declarat nul.
Francezii savurau acest moment. Tratatul de pace propriu-zis avea să fie semnat la Versailles, acolo unde, cu 48 de ani înainte, după războiul franco-prusac, fusese proclamat Imperiul German. Germania era acum în pragul unor ani de umilință și sărăcie.
Erich Maria Remarque avea să scrie mai târziu despre acea perioadă: „Războiul pe care aproape toți soldații îl urau în 1918 s-a transformat treptat, pentru cei care supraviețuiseră, în cel mai important eveniment al vieții lor... Măcelul în masă a fost privit ca o aventură din care reușiseră să scape nevătămați”.
Un caporal german nu putea nicidecum să înțeleagă cum fusese posibil ca Germania să capituleze, dacă niciun soldat al Antantei nu pusese măcar piciorul pe teritoriul său. El a numit acest lucru „înjunghierea pe la spate”, punând-o pe seama social-democraților, comuniștilor și evreilor.
Peste 22 de ani, el va ordona scoaterea din muzeu a acelui vagon, aducerea lui în același loc din pădurea Compiègne și se va așeza chiar în fotoliul mareșalului Foch, cel care primise capitularea Germaniei în 1918. Al doilea armistițiu de la Compiègne se va dovedi pentru Franța și mai umilitor decât fusese primul pentru Germania.

Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев